VIDEO | Andrei Păunescu, despre respingerea organizării „Cenaclului Flacăra” din partea IICCMER: „Îi suspectez de prostie, sau ignoranță, sau răutate, sau toate la un loc. Eu am vrut să-l onorez pe tata, să fac ce e firesc”

Publicat: 21/07/2022, 14:43

Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Artistul a vorbit despre organizarea unei noi ediții a „Cenaclului Flacăra”, inițiativă pe care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a respins-o, considerând că un astfel de eveniment „are drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generaţii şi susţinerea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu”. 

„Câtă vreme tata a fost în viață, după ‘90, de când s-a reluat Cenaclul, a făcut peste 1.000 de concerte. Din 2010 încoace, lumea, practic, ne-a obligat, ne-a împins înainte, facem alte sute și sute. Eu îi suspectez de prostie, sau ignoranță, sau răutate, sau toate la un loc. Cum te trezești acum? Adică ești în lumea asta, ești în țara asta și nu știi au fost, ani la rândul, Săli ale Palatului și simfonice și diaspora și cu treiartiști și cu 30?

Nu, cred s-au gândit așa: ‘Oare ce facem? Ce facem noi ca ne justificăm banul și fotoliile?’ Eu m-am gândit, cum e firesc, fac un eveniment pentru ziua tatălui meu, al nostru și poate al dumneavoastră, sunteți mulți dintre copiii lui Adrian Păunescu”, a precizat Andrei Păunescu.

Fiul regretatului poet susține că, atunci când a auzit de autosesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) privind organizarea „Cenaclului Flacăra”, a crezut că a fost rezolvată, de fapt, crima comunismului împotriva familiei Păunescu”.

„Am avut norocul vină cineva astă primăvară, la sfârșitul iernii, spună: ‘Hai facem’ – la Corbu, acolo. S-au trezit, imediat, unii care au spus: ‘Cum, pe plaja sălbatică? Nu iubiți natura?’. N-au știut au căzut într-o plasă, e un în spațiu împrejmuit. Eu am vrut să-l onorez pe tata, fac ce e firesc. S-a întâmplat aibă succes treaba, se vadă, așa, niște valuri și i-a apucat strechea pe demolatori – sau cum le-ar zice, într-un mod academic și eclectic și ezoteric, Ion Cristoiu – păduchi.

Eu când am auzit treaba asta, s-a autosesizat Institutul pentru Crime, am zis: ‘În fine, s-a rezolvat cazul marii crime a comunismului împotriva Cenaclului Flacăra’. În ’85, Nicolae Ceaușescu n-a mai rezistat la presiunea celor din jur – și i-a convenit și lui se închidă Cenaclul Flacăra – și au asasinat Cenaclul Flacăra. Nu, deci nu este asta. așteptam vină cineva spună: ‘Tataia al tău, Constantin Păunescu, liberal, condamnat la 15 ani de pușcărie, i-am rezolvat cazul.

Crima comunismului împotriva familiei Păunescu a fost lămurită’. Nu, l-au găsit pe Adrian Păunescu comunist. S-a terminat și cu problema asta (n.r – de investigat crimele comunismului), unii torționari, care au fost criminali, au pensii de sute milioane, s-au lămurit toate și a venit la rând chestiunea culturii folk și rock și a lui Adrian Păunescu”, a afirmat Andrei Păunescu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată